Discuțiile „3 la 3“ despre Ucraina, la care au participat Donald Trump, Vladimir Putin și încă doi reprezentanți de fiecare parte, au durat două ore și jumătate. Toată lumea se întreba, la final, ce s-a întâmplat. Atunci, pe scenă au apărut cei doi președinți.
Când a început conferința de presă, la 2 noaptea în România, primul a vorbit Vladimir Putin. Și mi s-a părut că s-a deschis difuzorul de la țară, agățat cu un cui în peretele casei. Pe vremea aceea, difuzorul dădea un singur program, cu ce doreau „ei”.
Discuțiile duraseră două ore și jumătate și toată lumea prezentă în Alaska, care se uita la televizor sau urmărea pe net încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat. S-au înțeles? Se oprește focul? Sau nu s-au înțeles?
Iar Putin îi dădea înainte, aparent incoerent. Vorbea din ce în ce mai repede, dându-și și el seama că nu interesează pe nimeni. Dar nu era nici pe câmpii și nici incoerent. Era premeditat în discurs și educat să confuzeze. Vorbea ca un activist de partid, ca un KGB-ist care lungește vorba și nu înțelegi ce spune. Parcă auzeam discursul de la Congresul PCR sau de la Moscova sau din RDG, toți foloseau același stil oribil, inuman, absurd, fără înțeles.
Cu așa ceva am crescut generații înainte de căderea Zidului Berlinului. „E o stare de confuzie în SUA”, a spus imediat un comentator de la CNN. În Europa de Est însă, nu e nicio confuzie. Știm cum stă treaba. De la Varșovia la Kiev și din Praga în București, noi, indiferent de opinia despre război, am înțeles din prima: Putin „o aburește” pentru că nu există, încă, nici o înțelegere. Ceea ce a confirmat, imediat, Donald Trump, când a luat cuvântul.
Președintele SUA a declarat că cele două delegații, americană și rusă, s-au suprapus pe multe teme, dar că au mai rămas și unele nelămurite. Că îi va suna pe cei din NATO, pe Volodimir Zelenski. Și că se vor mai vedea, el și Putin, „foarte curând, probabil”, a zis Trump.
„Poate la Moscova”, a zis Putin. „Interesant, vom vedea”, l-a completat președintele SUA. Apoi a plecat. Difuzorul l-a urmat.
Eveniment,Alaska,auzit,Când,congresul,difuzorul,după,lam,parcă,PCR,Program,Putin,singur,Stiri.blog

