DIICOT a revenit
asupra măsurilor asigurătorii în dosarul Nordis și a pus din nou sechestre pe
bunurile companiilor Nordis Management și Nordis Mamaia, extinzând urmărirea
penală pentru sute de noi plângeri.
S-a pus din nou sechestru pe o parte din apartamentele şi terenurile Nordis. FOTO: Nordis
Potrivit unor surse
judiciare citate de G4Media, DIICOT a reinstituit sechestre pe apartamentele și
terenurile deținute de companiile Nordis Management și Nordis Mamaia, parte a
grupului imobiliar cunoscut pentru dezvoltările de pe litoral și din marile
orașe.
Decizia vine după
ce procurorul de caz a extins urmărirea penală împotriva celor două societăți,
în baza a nu mai puțin de 231 de noi plângeri penale formulate de clienți.
Prejudiciul suplimentar reclamat se ridică la 28,5 milioane de euro, sumă care
se adaugă la pagubele deja investigate în dosar.
Săptămâna trecută,
măsurile de siguranță luate anterior de procurori fuseseră anulate de judecătoarea
Florina Rizescu, care a decis atunci ridicarea sechestrului instituit pe bunuri
evaluate la aproape 90 de milioane de euro (inclusiv hotelul Nordis Mamaia,
sute de apartamente, terenuri și locuri de parcare), precum și pe conturile și
acțiunile patronilor și ale companiei mamă, Nordis Management.
În paralel,
investigația DIICOT vizează un grup de persoane acuzate de infracțiuni grave:
constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, spălare de bani,
evaziune fiscală și înșelăciune. Printre cei vizați se numără fondatorii
Nordis, Emanuel Poștoacă și Vladimir Ciorbă, dar și fosta deputată PSD Laura
Vicol, soția lui Vladimir Ciorbă.
Anchetatorii susțin
că, prin diverse scheme financiare, patronii ar fi încasat 195 de milioane de
euro de la clienți interesați să cumpere apartamente în ansamblurile
rezidențiale Nordis și ar fi delapidat peste 70 de milioane de euro din aceste
sume.
Sute de persoane
care au plătit în avans pentru locuințe în complexurile Nordis se consideră
astăzi păgubite, pentru că nu și-au primit apartamentele promise.
Inițial, inculpații
au fost arestați preventiv la începutul lunii februarie 2025, însă după zece zile
au fost eliberați. Ulterior, după șase luni, instanțele au ridicat inclusiv
controlul judiciar și sechestrele asupra bunurilor, însă reinstituirea acestora
acum ar putea schimba din nou situația juridică a companiilor implicate.
Diverse,Eveniment,ancheta,apartamente,DIICOT,din,dosarul,extinde,în,instituie,Nordis,Nou,Răsturnare,sechestru,și,situație,terenuri


Am comandat recent o pereche de Pantaloni Tactici
și pot spune că sunt exact ce trebuie pentru activități în teren. Materialul este rezistent, cusăturile sunt solide, iar buzunarele sunt bine gândite.
Se potrivesc perfect pentru polițiști și jandarmi, oferind confort și mobilitate în misiune.