Ultimul moment: Primăria București anunță noi măsuri pentru începutul școlar. Angajații PMB vor avea orar decalat.

Primăria Municipiului București a anunțat joi mai multe măsuri pentru fluidizarea traficului și siguranța elevilor odată cu începerea anului școlar. Printre acestea se numără și decalarea programului angajaților instituției.

„Primăria Municipiului București se pregătește pentru începutul anului școlar 2025–2026 (…) polițiștii din cadrul Poliției Locale a Municipiului București (PLMB), împreună cu Brigada Rutieră și polițiile locale de sector, vor gestiona traficul și vor menține ordinea publică. În același timp, peste o mie de medici și asistenți vor fi prezenți în cabinetele școlare. Pentru a sprijini părinții și elevii, Primarul General a dispus decalarea programului angajaților Primăriei”, a transmis Prămăria Municipiului București (PMB) într-un comunicat de presă.

Din 8 septembrie, polițiștii locali vor acționa și în jurul unor școli, precum și în intersecțiile considerate aglomerate: șos. Chitilei – Bd. Bucureștii Noi, șos. Mihai Bravu – șos. Iancului, șos. Mihai Bravu – Bd. Ferdinand I și șos. Ștefan cel Mare – str. Lizeanu.

De asemenea, Direcția de Medicină Școlară a ASSMB va asigura, din 8 septembrie, prezența zilnică a peste 1.000 de medici și asistenți în școlile, grădinițele și universitățile din Capitală, potrivit PMB.

Program decalat pentru angajații PMB

„Pentru a sprijini părinții și pentru a fluidiza traficul, Primarul General, Stelian Bujduveanu, a dispus decalarea programului angajaților Primăriei Municipiului București. Astfel, părinții vor avea timp să își ducă copiii la școală și să ajungă la serviciu. PMB este prima instituție care aplică această măsură”, a mai spus sursa citată.

Stelian Bujduveanu a anunțat în urmă cu o zi, la Digi24, că programul angajaților Primăriei Municipiului București va fi modificat astfel încât aceștia să nu mai înceapă toți lucrul la aceeași oră. Angajații vor putea să își aleagă ora de începere între 07:00 și 09:00, pentru a evita aglomerația din trafic la primele ore ale dimineții, potrivit B365.

Cei care au copii și trebuie să-i ducă la școală vor fi exceptați de la obligația de a veni mai devreme.

Primăria Capitalei are aproximativ 3.600 de angajați, mulți dintre ei deplasându-se la serviciu cu mașina personală. Joi, Bujduveanu a semnat dispoziția pentru aplicarea noului program.

Măsura se aplică, deocamdată, doar ca proiect pilot la Primăria Capitalei. Dacă va avea rezultate, edilul spune că va cere extinderea acesteia și la instituțiile centrale, inclusiv ministere.


Educatie,Eveniment,angajații,anunță,avea,Capitalei,decalat,Începerea,Măsuri,pentru,PMB,Primăria,Program,școlii,Stiri.blog,vor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *